Prima pagină > Alimentatie sanatoasa > Ambalajele alimentare nocive

Ambalajele alimentare nocive

Recipientele din policarbonat, PET-urile şi folia de aluminiu pot lăsa în băuturi şi în alimente substanţe nocive, care au fost asociate cu riscul apariţiei unor forme de cancer.

Apa( sau orice alt lichid) dintr-o sticlă de plastic lăsată în soare poate fi contaminată cu ftalaţi din materialul plastic. Aceste chimicale produc dezechilibre hormonale şi cresc riscul de cancer.

„În componenţa ambalajelor de plastic se găsesc ftalaţi, iar aceştia pot migra în lichidele din sticlă. Anumite băuturi sunt mai «extractive» decât altele, atrăgând o concentraţie mai mare de ftalaţi din ambalajul de plastic. Este vorba despre cele acide, cum sunt alcoolul (bere, vin, vodcă), oţetul şi borşul. Consumul acestora ar trebui evitat sau cel puţin redus”, atrage atenţia prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare din Bucureşti.

Migrarea ftalaţilor din plastic este mai puternică atunci când PET-urile sunt expuse direct la căldură şi la lumina solară. Dacă lasam o sticlă de plastic cu apă sau cu suc în maşină, la o temperatură mai mare de 30 de grade Celsius, nu ar trebui să mai bem lichidul din ea.

Efectele nocive ale ftalaţilor nu se fac resimţite imediat, ci în timp. Ei au capacitatea de a perturba sistemul hormonal şi de a favoriza apariţia cancerelor hormono-dependente, cum sunt cele de sân, uterin şi de prostată. Bebeluşii sunt mai expuşi efectelor nocive ale ftalaţilor, deoarece organismul lor este mai sensibil.

Bisfenolul perturbă hormonii

Şi alte materiale plastice, cum sunt cele de tip policarbonat, pot fi periculoase pentru sănătate. Acest plastic rigid şi incasant din care se confecţionează anumite biberoane, borcane, caserole şi alte ambalaje alimentare conţine bisfenol A (BPA), o substanţă chimică ce a fost subiectul a numeroase controverse în ultimii ani, după ce oamenii de ştiinţă au descoperit că este un puternic perturbator hormonal, producând dezechilibre estrogenice.

Mai multe studii au arătat că BPA poate declanşa pubertatea precoce la fetiţe şi este un factor de risc pentru cancerul de sân şi testicular. De asemenea, se pare că el afectează fertilitatea femeilor şi a bărbaţilor. Şi în acest caz, bebeluşii sunt cei mai sensibili la acţiunea nocivă bisfenolului A.

„Acest compus poate migra în laptele pentru copii, mai ales când este încălzit, deoarece căldura şi lumina favorizează acest fenomen”, precizează prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi. Folosirea bisfenolului A a fost interzisă în fabricarea biberoanelor în mai multe state europene şi americane.

Ambalajele din plastic ar trebui sa poarte coduri : in interiorul unui triunghi,un numar de la 1 la 7.

Ambalaje considerate sigure(?): 1,2,4 si 5

Ambalaje nocive : 3,6 si 7. Ar trebui sa ne ferim de ele.

Folia de aluminiu, risc de Alzheimer

Un alt ambalaj alimentar periculos este folia de aluminiu. „Aluminiul se eliberează în concentraţie mare atunci când folosim folia la ambalarea unor alimente acide sau fierbinţi. Aluminiul modifică metabolismul calciului şi pe cel al colagenului, cauzând demineralizarea oaselor (osteoporoză).

De asemenea, el este confundat în organism cu fierul şi este transportat la receptorii de fier din creier, unde se depune şi, în timp, duce la apariţia maladiei Alzheimer„, mai spune specialistul.

Sursa: Adevarul

  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s